Bucătăria japoneză se plasează în topul preferințelor culinare la nivel internațional, datorită unuia dintre cele mai renumite preparate specifice: sushi. Acesta este considerat cel mai sănătos fel de mâncare din lume, mulțumită conținutului mare de acizi grași Omega 3.

CE ESTE ȘI CE CONȚINE Sushi-ul?

Sushi-ul este un preparat care își are originile în Sud-Estul Asiei, forma inițială a acestuia fiind mult mai diferită față de cea pe care o cunoaștem noi. Acesta a apărut odată cu necesitatea de a conserva carnea, pentru a o putea păstra și consuma perioade îndelungate de timp. Prima expresie de sushi cunoscută în Japonia poartă denumirea de narezushi, el fiind obținut prin procesul de fermentare a peștelui în orez, timp de câteva luni. Acest procedeu împiedică fărâmițarea peștelui și-i oferă un gust acru-sărat-picant. Deoarece reprezenta o sursă de obținere a proteinelor, niponii au început să consume namanari, un pește parțial crud, înfășurat în orez, consumat înainte ca acesta să ajungă la fermentație. Odată cu trecerea timpului, a apărut preparatul haya-sushi, ale cărui principii impun consumul orezului alături de pește și legume, ci nu presupun folosirea sa în cadrul fermentației.

Sushi este un preparat foarte îndrăgit, având ca ingrediente de bază peștele crud și orezul japonez cu bob scurt. De cele mai multe ori, acesta este servit înfășurat în nori (foi de alge marine), orez presat cu mâna sau în formă ovală, cu pește crud sau icre deasupra. Unele preparate conțin legume, fructe de mare, omletă sau tofu, iar pentru vegetarieni există și sushi cu castraveți sau avocado.

CUM SE MĂNÂNCĂ Sushi?

Potrivit tradiției japoneze, sushi este considerat a fi finger food (mâncare ce se consumă cu mâna), însă nu se exclude folosirea bețișoarelor, mai ales pentru cei mai experimentați. Totodată, șefii japonezi recomandă prepararea acestuia folosind mâinile. Pentru a putea pregăti sushi, un bucătar are nevoie de cel puțin cinci ani de pregătire, timp în care învață toate tainele acestei experiențe culinare desăvârșite.

Actul de servire al preparatului se transformă într-o experiență care îmbină plăcerea gastronomică cu elemente de cultură niponă. Sushi-ul se mănâncă dintr-o singură înghițitură, pentru a te putea bucura de fiecare aromă. Într-un sushi bar doamnelor le sunt preparate bucăți mai mici, tocmai pentru a nu fi nevoie de împărțirea acestuia.

Cele mai recomandate sosuri pentru servirea sushi-ului sunt: shoyu (sosul de soia) care este un condiment nelipsit la servirea preparatului, wasabi (un sos picant, obținut din rădăcina plantei cu același nume), acesta având proprietăți antibiotice sau gari (rădăcină de ghimbir murată) care are ca scop curățarea papilelor gustative pentru a nu se amesteca aromele între ele.

CURIOZITĂȚI DESPRE Sushi

  • Ziua internațională a Sushi-ului se sărbătorește anul acesta pe data de 18 iunie;
  • Sushi este, de fapt, orezul condimentat cu oțet, suc de lămâie sau chiar zahăr, din care este realizat preparatul;
  • Este foarte bogat în proteine, având un nivel scăzut de grăsimi;
  • Un ucenic bucătar petrece aproximativ doi ani învățând să gătească și să asezoneze orezul, și încă trei învățând cum să prepare peștele. Doar după această perioadă are voie să lucreze ca bucătar într-un sushi bar.