În urmă cu un an, am pornit la drum, încrezători că numărul pasionaților de mâncare asiatică autentică este într-atât de mare încât să construim o comunitate puternică în jurul brandului nostru. Primul an pe piață ne-a demonstrat că entuziasmul și determinarea care ne ghidează în fiecare zi e împărtășită de public. Am fost și continuăm să rămânem hotărâți să susținem ieșirea din rutina culinară cu care, atât noi, cât și clienții noștri, ne-am obișnuit.

Asian Food împlinește azi 1 an, iar celebrarea acestei realizări nu putea fi făcută decât alături de voi, cei care ne-ați fost alături pe tot parcursul acestei incursiuni culinare pe continentul asiatic. Deși călătoria noastră este abia la început, încrederea și susținerea pe care ne-ai arătat-o în tot acest timp, ne confirmă că, atunci vorbim despre diversitate și calitatea a produselor asiatice autentice, asianfood.ro a devenit deja destinația ta preferată.

Pasiunea pentru gastronomia exotică ne-a ajutat să creștem și să ne menținem serviciile la nivelul așteptărilor. În acest fel, am ajuns magazinul online cu cele mai multe produse asiatice de pe piață. Această performanță se datorează clienților noștri, care ne-au împins constant să dovedim mai mult și să ne autodepășim. Am crescut alături de o comunitate la fel de entuziastă ca noi, care ne-a înțeles și împărtășit spiritul întreprinzător. Scopul Asian Food este acela de a aduce cât mai aproape de tine aromele asiatice autentice și de a face mult mai ușor procesul de selecție al produselor tale preferate.

În semn de mulțumire, cu ocazia primei noastre aniversări, ți-am pregătit o mulțime de reduceri. Peste 400 de produse au preț special în perioada 16-18 februarie 2018Intră în magazinul nostru online pentru a descoperi toate surprizele.

Îți mulțumim și suntem nerăbdători să continuăm să creștem împreună!

Descoperă toate reducerile pe care ți le-am pregătit!