Gătirea alimentelor nu este un procedeu pe care îl poți efectua la voia întâmplării, așteptându-te ca rezultatul să fie unul desăvârșit. Cu atât mai puțin, atunci când vine vorba despre o tehnică ce are la bază o sumă de principii pe care trebuie să le respecți. Arta preparării alimentelor poate fi stăpânită cu puțină îndemânare, curaj, ambiție și exercițiu, iar ustensilele specifice reprezintă și ele un aliat de nădejde în obținerea hranei nutritive și delicioase.

Bucătăria asiatică este renumită pentru preparatele sănătoase pe care le propune, chiar și în contextul folosirii unei tehnici similare cu cea în care ingredientele sunt prăjite. Aceasta se numește stir-fry și este confundată deseori cu procedeul numit deep-fry (care presupune gătirea alimentelor în baie de ulei). Cele două nu sunt deloc similare; în timp ce prima dintre ele se află pe lista tehnicilor sănătoase de gătire, cea de-a doua dă naștere unor preparate gustoase, însă nu foarte adecvate unui regim alimentar strict.

După cum îi spune și denumirea, stir-fry presupune combinarea a două stiluri distincte, folosite simultan. Ingredientele sunt gătite în grăsime (vegetală, de cele mai multe ori) și amestecate în mod constant cu o spatulă, la foc iute. În acest fel, procedeul este unul foarte rapid, iar alimentele își păstrează nutrienții și au o textură fragedă. Cantitatea de ulei folosită este și ea, redusă (1-3 linguri), particularitate care așază această tehnică în opoziție stilului deep-fry.

În mod tradițional, vasul folosit pentru a prepara alimente folosind tehnica stir-fry se numește wok. Este un vas versatil, originar din China, folosit preponderent în bucătăriile din estul și sud-estul Asiei. Deși este potrivit acestei tehnici de gătire, wok-ul este multifuncțional și poate fi utilizat pentru a acoperi o arie vastă de stiluri de preparare a alimentelor. Modelul original poate fi descris prin sintagma „o tigaie multifuncțională de mari dimensiuni și cu fundul rotunjit”. De-a lungul timpului, însă, au fost create și modele cu baza aplatizată care se folosesc, în special, în țările occidentale. Designul lor a fost modificat pentru a putea fi utilizate pe o plită electrică, întrucât wok-ul a fost conceput în așa fel încât să fie folosit deasupra unui cuptor. Dacă este utilizat pe aragazul comun, acestuia i se atașează un „inel de wok” care stabilizează vasul și ajută la distribuirea optimă a căldurii.

Ceea ce diferențiază tehnica stir-friy de procedeul clasic de sotare al mâncării este utilizarea uleiului, care trebuie să fie foarte încins în momentul contactului cu primul condiment adăugat. O altă particularitate a acestui procedeu este reprezentată de adăugarea de condimente în ulei atunci când acesta ajunge la o temperatură foarte ridicată. De aceea, printre cele mai populare ingrediente folosite se regăsesc ghimbirul, chilli-ul sau usturoiul, ele dezvoltându-și cel puternic aromele. De asemenea, ingredientele se taie în bucăți mici, de mărimea unei înghițituri, astfel încât acestea să fie gătite în mod uniform.  

O notă distinctivă a acestei tehnici de gătit se referă la gătirea în mod separat a fiecărui ingredient, astfel încât gustul rămâne pregnant, iar texturile pot fi diferențiate cu ușurință, în funcție de categorie. De exemplu, carnea devine suculentă, iar legumele tăiate în fâșii subțiri rămân crocante. La final, toate alimentele preparate termic sunt încorporate în produsul culinar final. În mod tradițional, preparatele stir-fry sunt pline de culoare, savuroase și cu texturi diverse, iar alimente care pot fi adăugate în tigaia wok sunt carnea, legumele, oul, orezul și tăițeii, alături de condimente și ingrediente lichide, precum sosuri, vin sau oțet.

Pentru a împiedica procesul de carbonizare al mâncării pe pereții wok-ului, acesta se curăță prin ștergere în momentul în care mâncarea este scoasă din el. În acest sens, există o unealtă foarte utilă care te ajută să menții vasul într-o stare bună pentru o perioadă lungă de timp. Peria din bambus, care a fost concepută pentru a îndepărta resturile ce pot deteriora pereții vasului. Wok-ul nu se curăță cu detergent, ci se spală cu apă fierbinte și cu peria respectivă. Folosirea unor bureți din metal cu suprafață rigidă susțin deteriorarea vasului, deci este indicat să eviți folosirea lor.

Tigăile wok ne permit să ne bucurăm, din confortul propriei bucătării, de deliciile preparatelor cu specific asiatic și de mâncăruri care ne ajută să ieșim din rutină pentru a ne putea condimenta viața cotidiană. Luând în considerare ușurința cu care poți crea preparate delicioase, te invit să încerci o rețetă , precum fasole verde cu carne tocată la wok și să ne spui în secțiunea de comentarii cum ți-a ieșit.