Thailanda sau „țara zâmbetelor” este cea mai vizitată regiune din sud-estul Asiei care atrage prin diversitate, cultură și tradiții neschimbate de secole. Este un ținut unde poți vizita ruine care datează din Antichitate, lagune și plaje somptuoase, triburi și parcuri populate de animale sălbatice. De asemenea, ai ocazia să faci drumeții prin junglă, călătorii cu barca, shopping sau snorkeling. Opțiunile sunt, am putea spune, nelimitate, cu peste 1 400 de insule răspândite în Golful Thailandei și pe Marea Andaman din care să o alegi pe cea potrivită preferințelor tale. Phuket este cea mai dezvoltată dintre insule și reprezintă o atracție turistică de vis, iar Bangkok este una dintre cele mai mari și importante metropole ale Asiei, însă eu îți propun cinci destinații turistice pentru o vacanță altfel:



Templul-sanctuar Phanom Rung de lângă satul Nang Rong

Ansamblul arhitectural impresionant se situează în nord-estul Thailandei, pe un vulcan inactiv, aflat la o altitudine de 400 de metri. A fost construit din laterit și pietre de nisip în secolele X-XIII, în onoarea zeului Shiva, fiind considerată locuința lui cerească. Datorită orientării sale față de punctele cardinale, de patru ori pe an soarele strălucește simultan prin cele 15 uși ale templului. Deși s-a degradat considerabil, acesta a căpătat un farmec deosebit datorită unui proces de recondiționare care a durat 17 ani. Dacă vizitezi acest obiectiv turistic în luna aprilie, poți lua parte la Phanom Rung, un festival dual al ceremoniilor străvechi și al reprezentațiilor moderne.



Parcuri naționale și rezervații naturale

Parcul Naţional Khao Sok este considerat a fi una dintre cele mai frumoase rezervații naturale din Thailanda. Cuprinde jungla, carsturile, cascadele și un număr mare de animale sălbatice. Parcul Național Khao Yai Sukhothai se află pe teritoriul unei jungle bogate populată de familii de elefanți, alături de care poți să trăiești în mediul lor natural. Răsăritul și apusul sunt spectaculoase și te poți bucura de ele chiar în momentul trezirii, întrucât ai posibilitatea de a campa în rezervație.



Orașul Ayutthaya (Siam)- „Cel mai fascinant oraș de pe Pământ”

Orașul Ayutthaya este situat pe o insulă de pe valea râului Chao Phraya, la 80 km nord de Bangkok. A fost fondat în anul 1350 și a ajuns unul dintre cele mai mari orașe din lume. A devenit prosper prin atragerea negustorilor care făceau comerț pe teritoriul său. Armata birmană l-a distrus, însă atracția principală este alcătuită din ruinele din piatră ale fostelor 400 de temple și ale celor trei palate. Are zone spectaculoase și tulburătoare pe care nu le poți rata, dacă ajungi în Thailanda.



Templul Wat Rong Khun (Templul Alb) din Chiang Rai

Chiang Rai („orașul nou”) este cel mai nordic și cel mai important oraș cultural al Thailandei. Este aglomerat, dar liniștit în timpul zilei, fiind însuflețit pe perioada nopții, când pare că prinde viață. Pe teritoriul său se află o construcție aflată pe lista celor mai bizare locuri de pe planetă. Templul Alb a căpătat acest nume datorită oglinzilor și materialelor de culoare albă care îl îmbracă, transformându-l într-o explozie de lumină. Elementele care te vor impresiona sunt, cu siguranță, formele sale extravagante și macabre, osemintele și multitudinea de oglinzi.   



Orașul antic Sukhothai

Sukhothai este unul dintre primele și cele mai importante orașe istorice ale Thailandei, considerat locul de origine al thailandezilor (locul nașterii culturii thailandeze).  A fost construit în secolul al XII-lea și se află la o distanță de 425 de kilometri de Bangkok. În prezent, zona istorică reunește monumente ce stau mărturie luptelor seculare purtate pe acest teritoriu. Stilul arhitectural thailandez s-a păstrat neschimbat, iar templele și clădirile par să ilustreze povești proprii. Fiind un important sit istoric, anticul oraș se află pe lista patrimoniului UNESCO din anul 1991.