Oi Sobagi (오이소박이)- Cucumber kimchi
13.09.2021 in ReteteDaca sunteti pasionati de bucataria coreeana, atunci stiti deja ca asiaticii adora mancarurile fermentate, de asemenea, probabil ca stiti ca kimchi este foarte popular in Coreea. Cel mai cunoscut este "baechu kimchi", adica kimchi care este preparat din varza. Exista foarte multe tipuri de kimchi in Coreea, iar "Oi kimchi" este unul foarte cunoscut. "Oi" inseamna "castravete", asadar "oi kimchi" inseamna "castraveti murati" sau "kimchi din castraveti". De obicei, kimchi este picant, insa cum sunt foarte multe tipuri, exista si variante mai putin picante sau unele chiar dulci la gust. Cum kimchi-ul este extrem de sanatos, coreenii il consuma zilnic si chiar au o zicala: "Nu putem trai fara kimchi".
Reteta
Ingrediente:
1 kg de castraveti
1 legatura de ceapa verde
1 legatura de usturoi verde
4 catei de usturoi
4 linguri de gochugaru
3 linguri de sos de peste
1 lingura de zahar
1 lingura de seminte de susan
Mod de preparare:
Se pregatesc toate ingredientele necesare.
Castravetii se spala si se despica in patru, avand grija sa nu taiem pana la capatul castravetelui. Se lasa cam un 1 cm.
Se presara sare in interiorul si exteriorul castravetilor. Se pun intr-un bol si se lasa deoparte cam 15 minute.
Castravetii se clatesc cu apa rece si se lasa la scurs.
C
Ceapa si usturoiul verde se taie si se amesteca bine cu gochugaru, sosul de peste, zaharul si semintele de susan.
Cu aceasta compozitie se umple interiorul castravetilor.
Se pot consuma de indata, ca atare sau cu orez. Daca preferati sa fie mai fermentati, se lasa doua zile la temperatura camerei sau pana cand gustul devine acru. Apoi se pun in frigider. Se serveste rece.