Introducere in bucataria thailandeza
24.09.2021 in Calatorie in AsiaÎn Thailanda evenimentele sociale gravitează în jurul mâncării și mâncarea în sine reprezintă un motiv de sărbătoare. Aceste lucruri se datorează felului sociabil și prietenos de a fi al locuitorilor acestei regiuni, dar și modului de servire al preparatelor. Când se reunesc la masă, aceștia obișnuiesc să împartă și să experimenteze un număr mare de feluri de mâncare.
Bucătăria thailandeză a fost întemeiată cu multe secole în urmă, odată cu emigrarea locuitorilor provinciilor din sudul Chinei. De asemenea, aceasta a dobândit diverse influențe și din partea bucătăriei europene, în urma contactului cu portughezii (care au introdus chilli) și germanii, însă acestea au fost adaptate. De exemplu, ei au substituit untul ghee utilizat de poporul indian cu ulei de cocos, care alături de laptele de cocos, reprezintă unele dintre cele mei populare ingrediente în bucătăria thailandeză.
În trecut animalele acvatice, plantele și ierburile aromatice erau cele mai utilizate, folosirea cantităților mari de carne fiind evitată, în favoarea celor mici gătite într-o manieră sănătoasă. Preparatele obișnuiau să fie mult mai condimentate decât în prezent. Acestea au fost înlocuite treptat cu ierburi aromatice proaspete ca lemongrass sau galangal. În mod tradițional, masa e servită pe preșuri sau pe covoare, fără a include utilizarea tacâmurilor, dar odată cu modernizarea au fost introduse furculițele în ritualul servirii mesei. În ciuda influenței poporului chinez, bețișoarele nu sunt folosite constant, ci doar uneori când se consumă noodles.
În perioada contemporană, pe teritoriul Thailandei se întâlnește un stil culinar distinct caracterizat de fuziunea a cinci gusturi (dulce, acru, amar, sărat și picant), dar și de armonia dintre preparate în materie de gusturi și texturi. Aspectul estetic joacă, și el, un rol foarte important în gastronomia acestui popor. De cele mai multe ori platourile sunt decorate cu o mare varietate de legume și fructe sculptate.
Diferențele regionale:
Având un teritoriu atât de vast, străbătut de diverse popoare, este imposibil de imaginat că Thailanda ar putea avea același stil culinar în întreg ținutul. Odată cu trecerea timpului, gastronomia s-a divizat în patru tipuri, în funcție de zona geografică:
În partea de nord mâncarea este, în general, mai fragedă și moale față de restul țării. „Orezul lipicios” este modelat în sfere mici și consumat împreună cu porc cu ghimbir, turmeric și tamarind.
În zona de nord-est există o regulă generală nescrisă conform căreia preparatele trebuie să fie foarte condimentate, însă influența nordică își face simțită prezența prin prisma tipului de orez servit.
Partea centrală este rezultatul unui mix de elemente dintre nord și sud. Aici, mâncarea este considerată a fi o formă de artă. Este inspirată de preparatele servite în trecut la palatele regale și implică tehnici complexe de gătire.
Stilul culinar din sud este cel reprezentativ pentru Thailanda. Cel mai folosit ingredient este laptele de cocos, utilizat împreună cu fructele de mare. Alte două ingrediente de bază sunt pulpa fructului de cocos și caju.
Chiar și în prezent bucătăria thailandeză progresează împrumutând constant influențe care completează elementele tradiționale. Acest lucru se întâmplă datorită comerțului naval, în principal. La rândul ei, Thailanda inspiră multe alte culturi prin stil, tehnici și ingredientele folosite. Propagarea rapidă a informației cu ajutorul internetului și disponibilitatea ingredientelor în supermarketuri susțin acest demers pe care îl poți adopta și tu în propria bucătărie.