O mică istorie a Insulelor Filipine

Paradisul tropical, înzestrat cu locuri minunate și frumoase, se poziționează în arhipelagul dintre Marea Filipinelor și Marea Chinei de Sud. El cuprinde 7.641 de insule, dintre acestea, cele mai mari fiind Luzon, Visayas și Mindanao, dar cu toate acestea, doar o parte se bucură de popularitate în rândul turiștilor.

Navigatorul portughez Fernando Magellan a ajuns pentru prima dată în Insulele Filipine pe 16 martie 1521. Aflat în serviciul regelui Spaniei, el a fost trimis în Asia, pornind în drumul său tocmai din Europa. Deține titluri precum primul european care a navigat în Oceanul Pacific și totodată este primul om care conduce o expediție în jurul lumii. Din păcate, acesta nu supraviețuiește mult pe țărmurile descoperite, deoarece moare în luptele cu băștinașii.

După 50 de ani de la marea cucerire spaniolă (1571), se formează orașul Manila, care ulterior devine capitala Insulelor. În momentul de față, acesta este unul dintre cele mai cosmopolite orașe, fiind centrul industrial, economic și cultural al țării. În 1898 au loc două evenimente semnificative pentru Filipine și anume declararea independenței ca stat și cedarea arhipelagului Statelor Unite. Acest lucru se întâmplă în urma tratatului de pace de la Paris.

Câțiva ani mai târziu, în 1935, este ales primul președinte al țării (Manuel Luis Quezón). În acest moment Filipine devine o comunitate care se auto-guvernează. El avea sarcina de a pregăti țara pentru independență însă lucrurile nu se întâmplă exact la fel, deoarece în 1942, în timpul celui de-al II-lea Război Mondial, Insulele Filipine sunt ocupate de către Japonia. În 1946 își redobândesc independența, luptând împreună cu trupele americane.

Urmează o perioadă în care Ferdinand Marcos este la putere, timp de 20 de ani, însă acest lucru se sfârșește atunci când Mișcarea „Puterea poporului” îl forțează să părăsească țara, locul fiindu-i luat de către Corazon Aquino. Anul 1992 se remarcă prin creșterea stabilității și progresul în ceea ce privește reformele economice, la conducerea țării fiind președintele Fidel Ramos. Tot în anul 1992 se închid ultimele baze militare ale Statelor Unite de pe insule.

Mișcarea „Puterea poporului” are o influență și o putere mare asupra conducerii Insulelor Filipine, deoarece reușește pentru a doua oară să dea jos de la președinție un conducător. Joseph Estrada este înlocuit de către vicepreședintele Gloria Macapagal-Arroyo, fiind acuzat de corupție, însă același lucru s-a întâmplat și cu Macapagal-Arroyo, demisă după doar 6 luni. Până în 2016 la conducerea țării a fost Benigno Aquino III, iar în prezent Insulele Filipine îl au ca președinte pe Rodrigo Duterte.

În ceea ce privește economia țării, aceasta se bazează în mare parte pe agricultură și industrie. Trendul său este unul ascendent, existând și scăderi uneori, însă din 2002 aceasta s-a bucurat de un procent mult mai mare comparativ cu anii anteriori (5% pe an). În prezent Insulele Filipine se confruntă cu un deficit bugetar, datoria externă fiind destul de mare. Alte dificultăți semnificative ale țării în momentul de față sunt: creșterea demografică mare, gradul de sărăcie crescut și prețurile ridicate.